Făcusem un aşa-zis pact cu mine însămi, şi anume să nu mai scriu pentru o perioadă bună despre dragoste aici, mai cu seamă despre dragostea dintre două persoane de sex opus şi care să nu fie rude. :) De ce? Pentru că mi-ar fi lipsit cu desăvârşire obiectivitatea şi aş fi dramatizat într-un mare fel. Nu că acum aş fi mai brează, dar... voi încerca să mă abţin.
(...)
Am obiceiul să mă uit foarte des pe geam, chiar şi când stau la calculator (monitorul e în aşa fel amplasat încât dacă îmi "ridic" puţin linia orizontului pot vedea afară perfect). Şi într-o seară, acum fix o lună, am văzut-o pe ea.
Da, vreau să cred că e o "ea". O vedeam de mai multe ori, seara, singură. Astăzi, însă, a venit cu un însoţitor, care, foarte protector fiind, îşi manifesta cu tandreţe afecţiunea. :)
Dacă îl mai văd şi mâine înseamnă că are gânduri serioase cu firava porumbiţă.
Ups, dacă îl sărută data viitoare? :)
Observaţi ghilimele... sunt cu un scop. Expresia nu-mi aparţine mie însămi aşa că va trebui să acord credit inventivului vânzător ambulant.
Din păcate pentru el, eram deja la intrarea în bloc şi nu mai aveam nevoie de niciun şerveţel umed, dar'mite unul umezat...
Vorba 'ceea... am trăit să o aud şi pe-asta.
Ieri am circulat mai mult ca niciodată cu metroul, nu din plăcere ci din absolută necesitate. Însă dacă înainte (mai cu seamă în preajma sărbătorilor, când, chipurile, oamenii sunt mai generoşi) vedeam numai cerşetori de toate mărimile, culorile şi încadraţi în aproape toate categoriile de vârstă, acum mi-a fost dat să văd ceva nou. Iată că românii se mai şi schimbă şi nu se plafonează în binecunoscutul "fraţilor din lumea-ntreagă".
Nu, n-am vazut-o pe tanti aceea care făcea striptease şi care a reuşit performanţa de a fi filmată şi postată pe youtube (deşi nu mi-ar fi displăcut... oops, and I'm a girl :D), ci am fost plăcut surprinsă de un clovn. Da... unul care jongla cu diferite mingi şi popice, îmbrăcat corespunzător şi, de altfel, scoţând şi sunetele corespunzătoare (uuu, aa, ii, o!). :)
După un râs complice cu doamna din faţa mea, ne-am hotărât să îl şi recompensăm pe haiosul care însenina peisajul trist din interiorul metroului. Cei care circulă des, ştiu despre ce vorbesc.
Nu am să intru în polemici de genul "da, dar nu se duce la muncă". E suficient că m-a facut râd. Poate că la rândul lui, are probleme, la fel ca şi cei cu vestitele cartoane atârnate de gât, dar reuşeşte să privească altfel viaţa. Cu mai mult umor. Iar asta e un lucru extrem de important.
O zi bună. :)
p.s. Pentru cei din Bucureşti... circulaţi pe linia Industriilor, dacă doriţi să vedeţi un act de jonglerie şi nu aveţi bani suficienţi pentru a merge la Circ.
N-ar fi drăguţ să nu mai facem mofturi la spanacul pe care ni-l gătesc mamele noastre cu atâta drag? Eu, una, am declarat râzboi cu ştevia de când mă ştiu, dar aş putea să fac un compromis, măcar de dragul stomacului meu din când în când.
RSS Feed (xml)