Epilog

Epilog - (figurativ) sfârşit al unei situaţii, al unei acţiuni, al unei întâmplări.

Alte comentarii nu-şi rostul.

Giugiuleli pe înserat

Făcusem un aşa-zis pact cu mine însămi, şi anume să nu mai scriu pentru o perioadă bună despre dragoste aici, mai cu seamă despre dragostea dintre două persoane de sex opus şi care să nu fie rude. :) De ce? Pentru că mi-ar fi lipsit cu desăvârşire obiectivitatea şi aş fi dramatizat într-un mare fel. Nu că acum aş fi mai brează, dar... voi încerca să mă abţin.

(...)

Am obiceiul să mă uit foarte des pe geam, chiar şi când stau la calculator (monitorul e în aşa fel amplasat încât dacă îmi "ridic" puţin linia orizontului pot vedea afară perfect). Şi într-o seară, acum fix o lună, am văzut-o pe ea.

Da, vreau să cred că e o "ea". O vedeam de mai multe ori, seara, singură. Astăzi, însă, a venit cu un însoţitor, care, foarte protector fiind, îşi manifesta cu tandreţe afecţiunea. :)


Dacă îl mai văd şi mâine înseamnă că are gânduri serioase cu firava porumbiţă.
Ups, dacă îl sărută data viitoare? :)

"Şerveţele umezate"

Observaţi ghilimele... sunt cu un scop. Expresia nu-mi aparţine mie însămi aşa că va trebui să acord credit inventivului vânzător ambulant.

Din păcate pentru el, eram deja la intrarea în bloc şi nu mai aveam nevoie de niciun şerveţel umed, dar'mite unul umezat...

Vorba 'ceea... am trăit să o aud şi pe-asta.

Un popor de haioşi

Ieri am circulat mai mult ca niciodată cu metroul, nu din plăcere ci din absolută necesitate. Însă dacă înainte (mai cu seamă în preajma sărbătorilor, când, chipurile, oamenii sunt mai generoşi) vedeam numai cerşetori de toate mărimile, culorile şi încadraţi în aproape toate categoriile de vârstă, acum mi-a fost dat să văd ceva nou. Iată că românii se mai şi schimbă şi nu se plafonează în binecunoscutul "fraţilor din lumea-ntreagă".

Nu, n-am vazut-o pe tanti aceea care făcea striptease şi care a reuşit performanţa de a fi filmată şi postată pe youtube (deşi nu mi-ar fi displăcut... oops, and I'm a girl :D), ci am fost plăcut surprinsă de un clovn. Da... unul care jongla cu diferite mingi şi popice, îmbrăcat corespunzător şi, de altfel, scoţând şi sunetele corespunzătoare (uuu, aa, ii, o!). :)

După un râs complice cu doamna din faţa mea, ne-am hotărât să îl şi recompensăm pe haiosul care însenina peisajul trist din interiorul metroului. Cei care circulă des, ştiu despre ce vorbesc.

Nu am să intru în polemici de genul "da, dar nu se duce la muncă". E suficient că m-a facut râd. Poate că la rândul lui, are probleme, la fel ca şi cei cu vestitele cartoane atârnate de gât, dar reuşeşte să privească altfel viaţa. Cu mai mult umor. Iar asta e un lucru extrem de important.

O zi bună. :)

p.s. Pentru cei din Bucureşti... circulaţi pe linia Industriilor, dacă doriţi să vedeţi un act de jonglerie şi nu aveţi bani suficienţi pentru a merge la Circ.

Robyn - Who's That Girl

Un mesaj bun pentru cele care nu acceptă să fiarbă în oala ce musteşte de superficialitate şi ipocrizie.
In one word : savuros. :)

p.s. Şi da, este un cântec abia lansat, cu toate că sună a pop uşor vechi.

Made for eachother?

Niciun om nu-i perfect, dar există relaţii care, în timp, cu puţin noroc dar cu foarte multă muncă, pot deveni perfecte. Videoclipul următor m-a făcut să îmi reamintesc asta.

Puddle of Mudd - Blurry

Mulţumesc, Vlad, pentru sugestie. I love this song. Versuri: aici

O lume nouă ...

Scrisă în primul an de liceu, ca răspuns la întrebarea : "Ce-ar fi dacă a doua zi te-ai trezi în cu totul alt timp, cu o nouă identitate si familie?" O exprimare uşor puerilă, cu siguranţă aş scrie mult mai bine acum, dar important e că am râs mult când am găsit foaia într-un sertar, împreună cu alte câteva.

Dimineaţă, ora 9. Mă trezeşte un ţârâit necunoscut de ceas. Mă scol din pat şi nu ştiu unde sunt. Camera este mare, spaţioasă, plină de lux, cu două uşi. Probabil una pentru baie şi una pentru ieşit afară. Ies în balcon şi rămân înmărmurită; maşini de epocă traversează străzile, iar doamnele şi domnii sunt toţi îmbrăcaţi elegant; îmi dau seama că m-am trezit cu mulţi ani în urmă. Încă o dată maşina timpului a luat-o înspre trecut şi nu m-a dus în viitor, aşa cum o programasem.

Mă duc la baie şi mă uit în oglindă. Ce-mi văd ochii? Sunt blondă, cu părul creţ, ochi căprui şi ... cam slăbuţă. Aspectul fizic nu conta pentru mine foarte mult în acel moment, ci mai degrabă să ştiu cine sunt. Încerc să găsesc o geantă sau un dulap cu acte. Într-adevăr, în geantă îmi găsesc actele personale. Mă numesc Panaitescu Monica şi am 27 de ani. Se pare că maşina timpului m-a dus cu câţiva ani înainte, dar la vârstă!

Mă uit prin cameră din nou şi văd nişte valize din piele neagră. Exact în acel moment sună la uşa apartamentului cineva. Mă duc să mă uit pe vizor. O femeie îmbrăcată în roşu şi alb, cu o măsuţă portabilă este în faţa uşii. Deci sunt la un hotel de lux. Deschid uşa şi această femeie foarte amabilă intră în cameră.
- Bună dimineaţa, domnă Panaitescu! Cum aţi dormit în seara trecută?
- Foarte bine, mulţumesc! îi răspund şi eu la fel de politicos.

După ce îmi iau micul dejun, îmi caut prin bagaje pentru a-mi schimba vestimentaţia de dimineaţă şi pentru a vedea dacă nu cumva mai pot afla câte ceva despre mine. Găsesc un album foto, în care mă regăsesc pe mine şi câţiva oameni necunoscuţi, iar pe spatele pozelor numele şi gradele lor de rudenie, în raport cu mine. Găsesc şi o agendă telefonică cu numele unora din poze, printe care şi ale părinţilor mei. Sun să vorbesc cu ei:
- Alo! o voce caldă la capătul firului îmi răspunde.
- Mamă? întreb eu.
- Ce faci, Monica? Cum mai este în Bucureşti?
- Bine ... <încercam să-mi imaginez ce-aş putea face acolo>
- Când te întorci în Sighişoara?
- Curând! îi răspund eu. Sighişoara! Niciodată nu mai fusesem acolo!
- Cum îţi merg afacerile cu hotelul?

La capătul firului se aude sunetul de întrerupt al tonului, până să apuc să îi răspund. Oricum nu aş fi ştiut ... Mă uit prin cameră pentru a mia oară şi îmi găsesc maşina timpului pentru a mă întoarce înapoi acasă.

Probabil că o voi rescrie la un moment dat doar de dragul "visatului", cu mult mai multe detalii, întâlniri, picanterii. Pentru că, nu-i aşa, nimic nu se compară cu imaginaţia "tânărului" la 20 de ani. Interesant e că îmi închipuisem afaceri în turism. Is this a sign?

Hamburger "nemuritor"

N-ar fi drăguţ să nu mai facem mofturi la spanacul pe care ni-l gătesc mamele noastre cu atâta drag? Eu, una, am declarat râzboi cu ştevia de când mă ştiu, dar aş putea să fac un compromis, măcar de dragul stomacului meu din când în când.

Vecinul moralist

A devenit aproape o regulă ca fiecare dintre noi, dragi cetăţeni domiciliaţi în cutiuţele betonate din oraşe, să avem drept "accesoriu" câte un vecin. Dar nu orice fel de vecin, ci unul căruia îi face o deosebită plăcere să vorbească. Mult. Şi tare. Şi prost. Şi la orice oră din zi (că noaptea, din fericire, adoarme, de la prea multă vorbăraie din timpul orelor amiezii).

Pe principiul "dacă nu aveţi, cumpăraţi-vă, că e la modă", nu vă îngrijoraţi, vi-l ofer pe al meu cu cea mai mare plăcere! Vine la pachet cu una bucată schizofrenie acută şi cu sacul doldora de povestioare, începând de la politicieni până la Bivolaru.
"Ferească sfântul" nu râd de el ... dar ce vină am eu că îmi doresc puţină linişte?

p.s. Gesticulează mult. Deh, nici eu nu sunt întreagă la minte ... drept pentru care l-am fotografiat azi. Am respectat, însă, dreptul la libertate şi nu i-am arătat faţa. :)

I love Bernard

"The polar bear without hair - don't ask what happened! :)
Primitive, selfish, not only
TROUBLE MAKER but TROUBLE FINDER too!"
www.bernardbear.com
Sărăcuţul... :)Mai multe aici.

Întoarce-mă-n copilărie!

Versuri : Aurel Ioniţă, adică tata :)
( 19 iunie 1983, Târgovişte )

Cu sufletul plin de elegie
Când viaţa îmi va fi la jumătate
Aş vrea să regăsesc clipele toate
Din minunata mea copilărie.
Aş vrea să aduc de unde nu se ştie
Privirile sclipind de puritate
Pantofii rupţi, cămaşa roasă-n coate
În joaca terminată la chindie.

Întoarce-mă-n copilărie
Dă-mi viaţă, astăzi, alt destin
Să pot pluti ca un delfin
Pe pânza mărilor pustie.

Să fiu un ied, un ied de fum
Privirile mirate să îmi pască
Aroma ierbii, nefirească,
Ţâşnind la margine de drum.
Pur ca lacrima de fată,
Să-mi fie sufletul fragil
Să înfloresc ca în april
Magnolie imaculată.

Întoarce-mă-n copilărie
Viaţa dă-mi din tot ce am
Candoarea clipei când eram,
Sortit zăpezii pe vecie.
Să cad pe crini ca roua rece
Iar dânşii cu mirosul lor
Ca moartea de otrăvitor
Să creadă că-i un vânt ce trece.

Biondo - Shine

Că tot eram la capitolul ballroom, candelabre, vals şi bărbaţi eleganţi. :)O melodie atât de frumoasă (cu nişte voci divine) şi atât de diferită faţă de ce se ascultă în general, în prezent. Cel mai bine însă este să "ciugulim" câte puţin din toate genurile muzicale şi să luăm ce e mai bun.
p.s. Ok, finalul e puţin exagerat. :) Dar băieţii voiau să demonstreze, cu adevărat, calităţile vocale de care dispun.

Reverie

Evgeny Doga - My Sweet and Tender Beast

Trag jaluzelele, mă aşez pe pat, las ca lumina apusului să-mi coloreze imaginaţia. Cântecul mă face să mă închipui într-o sală de bal (aurită şi cu multe candelabre), îmbrăcată cu o rochie crem, dantelată, având părul ondulat şi învârtindu-mă în ritm de vals împreună cu un bărbat inteligent, arătos şi elegant.

Ador cântecul acesta ... este unul dintre cele care mă ajută să "evadez", măcar preţ de câteva minute.

Eu, holul şi o ţigară

Am fumat astăzi. "Eh şi ce?" veţi spune. Cei care mă cunosc ştiu că nu fumez şi că nici nu m-a ros curiozitatea să încerc până acum. Chiar ţineam să menţionez sus şi tare, ori de câte ori aveam ocazia, că nici nu voi încerca vreodată. Ei bine, îmi place de mine că învăţ ceva (aproape :) zilnic. Cel puţin încerc. Astăzi nu, n-am învăţat cum să fumez, ci cum să nu mai spun vreodată "niciodată" (evident, un alt clişeu... se pare că nu mă pot abţine. Dar parcă sună mai bine în engleză :).

Localizare : Holul de la serviciu.
Personaj : O ţigară aprinsă care îmi aterizase în mână (n.a. trebuia să o ţin pentru o prietenă care avea o mică "sarcină" de îndeplinit).
Scena 1 : Aparentă singurătate ... ţigara încearcă să converseze prin idei "glazurate" de fum, să învăluiască şi să acapareze. Fiind o fire "antisocială" în privinţa tagmei noxelor, impun o uşoară rezistenţă.
Scena 2 : Ţigara arde "de vie", viaţa din ea se scurge încet ... însă manipularea continuă. Hotărăsc, astfel, să o ajut să moară mai repede, în chinuri mai uşoare. Impactul este, totuşi, violent.
Generic de final : O criminală, cu un gust amar în gură (doar la propriu :) rânjeşte satisfăcută. Complicele este iertat. ;)

Interesant este însă faptul că fumatul nu m-a tentat niciodată, drept pentru care nu am făcut parte din grupul pufăitorilor din toaletele liceului. Aşadar, nu m-am confruntat nici cu teribilismul (a nu se înţelege că toţi pufăitorii din toalete sunt teribilişti). Doar că mintea ne joacă feste uneori şi curiozitatea îşi face simţită prezenţa în momente în care nu ne aşteptăm. Probabil că nu mă voi apuca de fumat (pentru că nu-mi place senzaţia).

Roxette - Milk and Toast and Honey

"Milk and toast and honey, make it sunny ... on a rainy Saturday". Îmi fac provizii, mă înfăşor la căldurică şi dau drumul robinetului cu gânduri pacfiste.
Şi vorba cântecului > "Just bring a little lovin', it's everything that I want" :)

Letargie sentimentală

Sunt obosită. Cu toate acestea nu am de gând să-mi despart degetele din uniunea creată cu tastele de-a lungul celor câteva ore bune care au trecut. Am să înlocuiesc jurnalul de hârtie în seara asta şi voi scrie aici. Nu de alta ... dar nici până acum, în cei douăzeci de ani, nu am reuşit să închei un tratat de pace cu pixul pentru a nu ne mai face rău unul altuia. Eu îl strâng prea tare, el se impune şi îmi anchilozează degetele. Şi cu tastele se întâmplă la fel, dar ele sunt de genul feminin, deci mai subtile. :)

Am avut o stare destul de ciudată în seara aceasta, am fost cuprinsă de o uşoară senzaţie de melancolie. E chiar benefic să trecem din când în când prin aşa ceva, pentru că funcţionează ca un duş rece ... Din păcate, mulţi sunt cei care se scaldă în apă caldă, înspumată şi înmiresmată. S-a întâmplat, cu siguranţă, ca atunci când întâlnim pe cineva pentru prima dată să încercăm pe cât posibil să facem impresie bună. Ma refer în cazul în care chiar ne pasă de părerea persoanei respective, pentru că, evident, nu putem (şi nici nu cred că vrem) să fim plăcuţi de tot norodul. Dar da, în funcţie de tipul relaţiei pe care vrem să o dezvoltăm şi în funcţie de personalitatea fiecăruia, ne dăm silinţa să facem totul bine, sau cum se zice şi în alte cuvinte, "ca la carte". Care carte nu ştiu, având în vedere că în situaţii de genul ăsta nu sunt reguli scrise. Suntem nişte fiinţe care au nevoie de semeni în jurul lor. Avem nevoie de socializare, deci inevitabil, vrem să fim plăcuţi. Cât egoism ... :)

Se întâmplă să găsim şi compatibilităţi, caz favorabil în mod clar. Cei doi egoişti se umflă în pene: "Ce bine îl/o fac să se simtă! E clar, sunt bun/ă la asta!" Şi se umflă şi se umflă ... până se sparg şi fac "Poc!" :) Şi apoi?! Se dezumflă, nu e logic? Şi intră în starea aceea de letargie sentimentală de care pomeneam în titlu (că doar trebuia să aibă o legătură). Conform măreţului Dex (fără de care nu ne putem descurca), letargia se traduce prin : "Stare patologică caracterizată printr-un somn adânc, de lungă durată, şi prin pierderea cunoştinţei şi a capacităţii de mişcare".
Ştim că suntem buni (stabilisem asta înainte să facem "Poc"), deci suntem siguri că şi cealaltă persoană se simte în continuare bine. Intrăm, astfel, într-un somn adânc (sau mai bine zis "obişnuinţă"), de lungă durată (asta după caz, depinde de cât de umflaţi am fost în pene şi cât mai avem până să ne dezumflăm de tot) şi ne pierdem din capacitatea de mişcare (de a face complimente, de a îmbrâţişa cu căldură, de a acorda suficientă atenţie celor care merită cu adevărat).

Este foarte trist. Şi deşi am "încercat" să mă abţin să nu folosesc următorul clişeu, o să-mi permit să-l menţionez, pentru că tocmai de aceea există şi s-au format clişeele. :) Ne dăm seama de ceea ce avem abia după ce pierdem lucrul respectiv. Ar trebui, totuşi, să mai facem câte un duş rece din când în când. Să încercăm să apreciem persoanele care ne sunt aproape, care ne susţin, care ne iubesc şi să le demonstrăm, în schimb, cât de importante sunt pentru noi.

Aveam de gând să scriu într-un mod mult mai dramatic, dar mi-am dat seama că nu are rost să îmi alimentez starea pe care o aveam. Este un subiect important pentru mine, pentru că pun foarte mare preţ pe sentimente şi pe exprimarea lor în relaţiile pe care le am cu anumite persoane. Urăsc momentele când trebuie să mă cenzurez, pentru că nu mi se răspunde cu aceeaşi intensitate şi mă tem să nu cad în ridicol. Nu mă simt ridicol pentru că iubesc, ci pentru că dau cu piciorul unui principiu pe care mi-am promis să nu-l încalc, şi anume : reciprocitatea. Dar probabil că mă voi răzvrăti într-o zi, ca de altfel în multe altele, şi voi striga precum în îndemnul Paraziţilor, "Jos cenzura!", deşi eu voi folosi sintagma cu altă conotaţie.

Ar fi minunat să trăim într-o lume în care să nu ne mai cenzurăm sentimentele şi-n care frustraţii (de toate soiurile şi mărimile :) să cadă pe capete, până la exterminare totală. Voi încheia prin vorbele lui Kravitz (că tot eram la capitolul "citându-i pe cântăreţi") > It is time for a love revolution!

Nişte vorbe (să-ţi mai spun)

Albert Einstein

Life is like riding a bicycle. To keep your balance you must keep moving.

Not everything that counts can be counted, and not everything that can be counted counts.

Learn from yesterday, live for today, hope for tomorrow. The important thing is not to stop questioning.

If A is success in life, then A equals x plus y plus z. Work is x; y is play; and z is keeping your mouth shut.

Anyone who has never made a mistake has never tried anything new.

Confucius

If you shoot for the stars and hit the moon, it’s OK. But you’ve got to shoot for something. A lot of people don’t even shoot.

By three methods we may learn wisdom: First, by reflection, which is noblest; Second, by imitation, which is easiest; and third by experience, which is the bitterest.

Our greatest glory is not in never falling but in rising every time we fall.

Anouk - Lost

If roses are meant to be red
And violets to be blue,
Why isn't my heart meant for you?

Tango

Its history

Dansul care mi-a plăcut cel mai mult din toată istoria "Dansez pentru tine", până în prezent cel puţin. :) Tangoul lor din ediţia trecută (şi el foarte reuşit) se găseşte aici.

Laura Cosoi şi Bogdan Boantă

Lloyd Price - Personality

O lume cocoşată

Cartoon by Dan Reynolds
Oameni buni, îndreptaţi-vă spatele, atât la propriu cât şi la figurat! :)

Michelle Pfeiffer

Una dintre actriţele pe care le-am admirat încă din copilărie a împlinit astăzi 50 de ani şi a fost desemnată ca fiind una dintre femeile care îmbătrânesc cel mai frumos!

Un fragment dintr-un interviu luat de aici


Q: You are coming up to 50 years. Some thoughts...

A: I don’t feel older. I am aware of physical changes, obviously, but that doesn’t worry me over much. On the other hand, I find it easier to relate to myself now than when I turned 40. I have got over that fateful point. We all get older; there is no escape, and once you accept the fact you feel lighter.

Q: Have you ever considered having some retouching by a plastic surgeon?

A: I cannot deny that at times it has passed my mind, even if I am disgusted by certain horrors that I see on the faces of “serial-lifters”. When I am relaxed, if I feel good and I have had physical exercise, I convince myself that I am still OK and that I can put off that appointment for a facelift for another few years. Overall, I feel courageous enough to face up to aging with discretion and grace.

Tot respectul... :)

Seal - Love's Divine

Vreau aici!

Omul ăsta e prea bun la ceea ce face!
www.lennykravitz.com

Just listen to this fucking good song, or better said...good for fucking :)

I Belong to You

Kate Hudson

La mulţi ani!

Naturaleţe, frumuseţe, simplitate, inteligenţă
I love this woman :)

p.s. Am fost astăzi să văd "Fool's Gold" şi ulterior am aflat că a fost şi ziua ei de naştere. :)

Străpungerea norilor în apus

Ador norii care nu se sfiesc să "deseneze" pe cer. Am prins poza aceasta într-o seară, când apunea soarele. Am "recunoscut" imediat un avion ieşind din nori...

Căţel emancipat :)

Rareori bea apă din propriul ei castron. Astfel, stă şi "miorlăie" la uşa la baie pentru a bea apă de acolo... :)

Emoţii

Nu sunt o romantică în permanentă stare, dar când sunt, pot să dau şi la alţii. :)


Exprimă în totalitate ceea ce simt acum ...

Time is gonna take my mind, and carry it far away where I can fly...
The depth of life will dim my temptation to live for you.
If I were to be alone, silence would rock my tears; 'cause it's all about love and I know better, how life is a waving feather.

So I put my arms around you and I know that I'll be leaving soon...
My eyes are on you and you see that I can't stop shaking.

No, I won't step back but I'll look down to hide from your eyes,'cause what I feel is so sweet and I'm scared that even my own breath could burst it if it were a bubble and I'd better dream if I have to struggle.

So I put my arms around you and I hope that I will do no wrong...
My eyes are on you and I hope that you won't hurt me.

I'm dancing in the room as if I was in the woods with you. No need for anything but music, music's the reason why I know time still exists.

Elisa - Dancing

Minciună

Il stim cu totii pe baronul Munchhausen, din copilariile noastre (in cazul in care am citit). Daca totusi "it doesn't ring a bell", atunci o sa mai adaug un indiciu. Este cel care inventa tot felul de lucruri, de neadevaruri, adica minciuni. Oare tot el sa fi scormonit in mintile bolnave ale oamenilor si sa conceapa ideea de "drink away your sorrow"? Pentru ca este cea mai mare minciuna pe care ar fi putut-o spune in toata istoria lui de inventat fantasmagorii. Vedeti voi ("dragii babei" :) ), baronul avea mare talent de povestitor si nu ti-ai fi dat seama ca esti prostit in fata, deci ne-a dus de nas pe muuulti (a se citi versurile cantecului "Red Red Wine").

In cazul meu, alcoolul nu are efectul acela "benefic".

Ieri seara, dupa anumite intamplari pe care nu o sa le mentionez aici (pentru ca nu este "that kind of a journal"), am simtit o nevoie maaare sa beau ceva, repede ... si nu apa. Deh, mintea bolnava a oamenilor, cum specificam mai sus. Initial salivam dupa o bere, dar cum planurile luasera o intorsatura dramatica (hihi), n-am mai coborat sa-mi cumpar (in sinea mea "la naiba, pacat ca nu locuiesc intr-un bar"). Asadar, m-am multumit cu sticla de vin din camara, vin tare, de calitate ... "taraneasca". Cand zic tare nu zic "vai Doamne, ce bun a fost", ma refer la senzatiile pe care le ofera in timpul si dupa ce "sorbi" din el. Daca bei direct din sticla (which I did :) ) si daca bei mult dintr-o data (which I also did :) ), ai impresia ca nu poti sa mai respiri. Hmm, probabil ca din neexperienta. Dar nici ca as vrea sa invat sa ma "descurc" cu asa ceva.
Deci am baut ... ca sa-mi "inec amarul". Recunosc, am uitat. Si-atunci veti spune: "Pai si unde e minciuna?!". Fara graba (ca ... stit voi cine :) )! Am uitat din ce cauza ma simt prost si foarte putin (dar numai putin) deprimata, dar n-am uitat ca ma simt asa. Deci, "amarul" ramane acolo, ba chiar se amplifica in cazul meu.
Ameteala a tinut sa-si faca prezenta cu foarte multa rapiditate, degetele se bateau pe tastatura ("Eu vreau litera aia, ba eu pe aia, ba eu pe cealalta"), reusind astfel sa-l amuze pe Vlad, rasul si plansul se bateau si ele, nehotarandu-se cine sa detina suprematia, vedeam pana si "palpitatiile" monitorului iar scrisul se misca mai ceva decat la un prompter, iar chiuveta din baie a primit un nou look pe moment (era foarte in "trend" cu buline rosii pe ea, pentru ca am uitat sa precizez, vinul era rosu ... ). Din categoria efecte benefice > niciodata nu m-am simtit mai usoara ca atunci. Pluteam, in adevaratul sens al cuvantului. Dar nu merita, nici macar pentru asta.

Nu ma mandresc cu ce-am facut, vroiam doar sa va atrag atentia. Don't try this at home. :)

La cat mai multe zile frumoase si cat mai putine neajunsuri!

Dimineţi halucinante

Mi se întâmplă foarte des să visez lucid, cinci zile din şapte mai exact. Ce înseamnă să fii într-o stare de visare lucidă? Înseamnă, practic, să ai habar că nu eşti în "the real world", deci aruncaţi-vă oameni buni în cap în timpul asta şi nu se va întâmpla nimic rău cu starea voastră fiziologică (I would do it, just for fun :) ).
Dar când mi se întâmplă asta? Nu aruncatul in cap :P, ci visatul... se întâmplă în special dimineaţa când, după ce îmi zbârnâie deja enervanta alarmă în cap, conştientizez că trebuie să mă trezesc. Am o manie însă... obişnuiesc să setez ora de la alarmă cu muuult timp înainte de a trebui să mă trezesc de fapt, tocmai pentru a îmi da senzaţia că am tot timpul din lume pentru a mă pregăti pentru noua zi... în concluzie pot să mai stau să lenevesc în pat şi să încep să visez din nou, conştient de data asta. Mai grav este când uit să îmi resetez ceasul, dar asta este o cu totul altă poveste, care se concluzionează cu " :O nuuuu, unde's pantalonii, periuţa? şoseteleee, geanta! plec.. ahh, la naiba abonamentul, să mă întorc? în papuci cu superstiţiile!" ... :D

Dar trebuie să menţionez că îmi place foarte mult să îmi petrec dimineaţa la mine în cameră. M-am căpătat de curând cu nişte draperii care îmi plac foarte mult, tocmai pentru că prin ele trase, pătrunde o lumină foarte caldă şi îmi "impune" o senzaţie de reverie.

Ca să fie o dimineaţă perfectă însă, ar trebui ca atunci când deschid geamul un miros puternic de măr abia înflorit să pătrundă în cameră, îmbinându-se cu acela de pământ ud. Ar trebui ca atunci când privesc pe geam să fiu surprinsă de culorile pregnante ale florilor care se înghesuie pe lângă aleea de piatră. Ar trebui ca norii să se aşeze în mii de forme cărora să încerc să le dau un sens. Ar trebui ca fluturii să lase în urma zborului pulbere de sclipiri aurii cu care să scrie "Te iubesc". Ar trebui ca vântul să adie usor şi ca soarele să mă facă să mă "supun" în faţa lui, închinzându-mi ochii dar absorbându-i în secret puterea. Ar trebui ca uşa de la cameră să se deschidă şi să-l văd pe iubitul meu întâmpinându-mă cu un buchet de narcise galbene şi cu micul dejun, apropiindu-se de mine, îmbrăţişându-mă şi şoptindu-mi cuvinte frumoase în ureche.

Ar trebui ... să-mi resetez alarma, nu care cumva să mai întârzii la serviciu ... :)

ADN vizual

Un test de personalitate, ale cărui răspunsuri la întrebări erau doar imagini. Am ales :

Read my VisualDNA™Get your own VisualDNA™

Shall we dance? :)

Mă gândeam în seara asta, dimineaţă (ce-o fi), cum oare a fost inventat dansul şi cu ce scop. Adică nu mă plâng, în niciun caz! Dansul este unul dintre lucrurile pe care îmi place să le fac cu adevărat, doar că este una dintre curiozităţile mele să ştiu cum şi de ce. Am căutat, deci, pe "atotcunoscătoarea" Wikipedia, istoria dansului. Evident că găsii acolo replica aceasta : "The history of dance may be as long as the history of humankind. We can only guess how dances looked in earlier epochs." Mda ... foarte elocvent. Îmi place să mă gândesc, însă, că primul om care a dansat a fost unul fericit, necontând faptul că dansa în jurul prăzii ferm convins că-şi va bucura nevasta cărându-i în spatele-i cocoşat animalul până în peşteră. :)

Cert este că am evoluat, din fericire, deşi instinctul a rămas acelaşi. Culmea... acum însă dansăm în jurul sticlelor. Ţin să-i mulţumesc lui Vlad că, prin intermediul lui, am dat peste un videoclip haios, legat atât de evoluţie, cât şi de dans, căci despre asta era vorba. Videoclipul este, deja, foarte cunoscut, însă asta nu mă împiedică să-i fac şi eu reclamă. Aşadar, enjoy...

De unde pasiunea asta pentru dans (şi pentru atâtea alte lucruri :)? Îmi aduc aminte de mine în perioada frumoasă a copilăriei (pe la vreo 4 ani), purtând o fustiţă cu volanaşe mov şi dansând pe "Lambada", spre deliciul familiei. Una dintre dorinţele mele tardive a fost să fi făcut dansuri sportive. Nu s-a întâmplat ... însă plăcerea de a urmări concursurile care au legătură cu genul acesta de mişcare este la fel de mare. Îmi plac mult jive-ul, tango-ul argentinian, samba, dar şi dansul contemporan. Cum ar fi şi cel din videoclipul următor. Este un fragment din concursul "So You Think You Can Dance".

Conexiuni - Tu

O melodie specială pentru mine, primită acum ceva timp în urmă de la o persoană căreia, din păcate, i-am pierdut "urma" ...

Peştele cel mare înghite pe cel mic

M-am apucat, de curând, să citesc din nou. Da ... cărţi. :) Că reviste tot citesc de când mă ştiu ... de la vestita "Abracadabra" de pe vremea când încă mă gândeam "ce să devin când mă voi face mare", până la "Cosmopolitan" în prezent. Recunosc însă faptul că citeam şi cărţi când eram mică, foarte multe poveşti. Eram chiar pasionată. În timp, s-a mai pierdut din interes. Nu agreez să mi se impună să fac anumite lucruri, iar la şcoală, era clar impus să citim anumite cărţi. Aşa că, în semn de "rebeliune", m-am lăsat... :) Oarecum imatur, aş putea spune. Ce contează acum este că mi-am regăsit pasiunea asta, iar în prezent citesc "Cronicile Optimistului" de G. Călinescu, publicistică. Primul articol este, de altfel, foarte "suculent" şi haios. A fost un început bun pentru a mă convinge să citesc G. Călinescu cu mult interes.

Peştele cel mare înghite pe cel mic.

Azi am cumpărat din hală o ştiuca mare şi lungă. Mi-a plăcut strălucirea de lame a solzilor şi, mai cu seamă, botul ei dinţat cu atenţie de bijutier neverosimil de stilizat. Pescarul o luă în mâini şi, cântărind-o puţin, îmi zise:
- Ştiucă grasă, boierule, ia-o că n-o să mai găseşti!
Am luat-o. Pe drum mă gândeam cum s-o gătesc şi mă băteam cu ideea să întreb un amic, tare în gastronomie, ce veştminte culinare să-i facem. Dar, ajuns acasă, observai că starea fiziologică ce se numeşte apetit, şi care trezeşte imaginaţia gastronomică, fusese înlocuită cu un alt sentiment ciudat. Mi se părea că lungul peşte cu solzi argintii e un cavaler japonez cu zale monstruoase şi cască cu capac, din gura căruia se prelinge sânge, sau că mă aflu în faţa unui şarpe strivit în mijlocul drumului. Cu alte cuvinte, mă stăpânea o senzaţie de cruzime şi de fiară.
Nevastă-mea pipăi obstetrical ştiuca de-a lungul pântecelui şi-mi zise ca un medic după examenul somatic:
- De ce o fi oare ştiuca asta aşa umflată şi tare în pântece?
- O fi având icre, mă grăbii eu vesel de un supliment alimentar.
- Aş, icre! Icre pe vremea asta ! replică ea - şi apăsă puţin şalele peştelui.
Un sânge apos şi rece se prelinse dintr-un orificiu - şi atât.
Nevastă-mea luă atunci un cuţit de bucătărie, îl înfipse cu mare îndemânare chirurgicală în abdomenul peştelui, făcându-i o despicătură mare. Apoi, cu mâna, scoase afară atent măruntaiele în aşa fel încât să nu spargă fierea. Un lucru neobişnuit sclipi pe locul operat. Cercetat, cu degetele, ieşi la iveală un peşte măricel, un fel de biban cu cap ţărănos.
- Ai văzut, zice nevasta, de ce era aşa de umflat?
Iar apoi observă numaidecât:
- Ia te uită şi ăsta ce umflat e!
- O fi având icre, dădui eu să interpretez.
Ea nu răspunse nimic şi repetă operaţia de mai sus. Din pântecul bibanului ieşi un fel de chefal cât o scrumbie.
Şi fiindcă şi chefalul părea gravid, nevastă-mea vru să continuie operaţia circulară.
- Opreşte-te, i-am strigat eu. Ce vrei să-mi dovedeşti cu asta? Ştiu. Asta e viaţa. Ne înghiţim unii pe alţii. Lupta pentru existenţă, cum ar zice Darwin sau Schopenhauer? Nu ştiu. Văd însă că înghiţirea unuia nu ajută altuia. Şi că indivizii au doar atâta răgaz cât să se mănânce unul pe altul. Nu existenţa e scopul creaţiei, ci dorinţa de a vâna tipurile şi a le extermina... Pentru că, vezi tu...
- Ascultă, îmi taie apa de la moară nevastă-mea, ce tot baţi câmpii cu filozofia ta? E un lucru vechi de când lumea, şi anume : Peştele cel mare înghite pe cel mic."

Undeva ... dincolo de curcubeu

Versiunea lui Israel Kamakawiwo Ole la "Somewhere Over the Rainbow"

Am redescoperit, după o lungă perioadă de timp, melodia din videoclipul acesta şi am observat că are un efect impresionant asupra stării mele de "bine". Aşa că nu mă pot abţine de la a recomanda, cu toată convingerea, ascultarea unui gen asemănător de muzică, ce bine - dispune instantaneu.

Cântecul original, în schimb, a fost cântat de Judy Garland şi compus de Harold Alner împreună cu E.Y. Harburg, pentru "The Wizard of Oz". A devenit, astfel, cântecul reprezentativ pentru Judy Garland.

Iată versurile:

"Somewhere over the rainbow
Way up high
There's a land that I heard of
Once in a lullaby

Somewhere over the rainbow
Skies are blue
And the dreams that you dare to dream
Really do come true

Some day I'll wish upon a star
And wake up where the clouds are far behind me
Where troubles melt like lemon drops
Away above the chimney tops
That's where you'll find me

Somewhere over the rainbow
Bluebirds fly
Birds fly over the rainbow
Why then, oh why can't I?
Some day I'll wish upon a star
And wake up where the clouds are far behind me
Where troubles melt like lemon drops
Away above the chimney tops
That's where you'll find me

Somewhere over the rainbow
Bluebirds fly
Birds fly over the rainbow
Why then, oh why can't I?

If happy little bluebirds fly
Beyond the rainbow
Why, oh why can't I?"

Un cântec superb ... cântat şi de un mic îngeraş

Cu gândul la vară şi la ... ( Recviem pentru un vis - Hubert Selby Jr. )

Harry şi Marion ... dormiră pe canapea îmbrăţişaţi. Muzica se auzea în continuare, iar lumina veiozei din colţ se împletea cu razele soarelui care pătrundea prin obloanele trase. În cameră se aşternuse o linişte care ignora cumva gălăgia străzilor din Bronx, înţesate de oameni şi de maşini care huruiau, claxonau şi bubuiau. Deşi pielea era acoperită de broboane de sudoare din cauza aerului cald şi umed, continuau să doarmă nestingheriţi şi nepăsători.

Apartamentul, ca şi toate lucrurile din el, părea separat şi izolat de împrejurimi, reflectând atitudinea celor care dormeau. Din când în când mai trecea câte un camion care făcea să vibreze ferestrele, podelele şi pereţii, dar sunetul era imediat anihilat de aerul nemişcat; doar din când în când apărea câte ceva care mai tulbura aerul şi firele de praf care pluteau în lumina difuză a soarelui începeau să danseze, în timp ce aerul se liniştea, în valuri mângâietoare.

Soarele de vară continua să se înalţe şi să arunce raze de căldură deasupra oraşului, iar umezeala puternică înmuia trupurile şi hainele, iar oamenii îşi făceau vânt şi-şi ştergeau feţele transpirate, încercând să supravieţuiască unei alte zile cumplite, în vreme ce Harry şi Marion dormeau îmbrăţişaţi, ignorând realitatea care-i înconjura.