Mi se întâmplă foarte des să visez lucid, cinci zile din şapte mai exact. Ce înseamnă să fii într-o stare de visare lucidă? Înseamnă, practic, să ai habar că nu eşti în "the real world", deci aruncaţi-vă oameni buni în cap în timpul asta şi nu se va întâmpla nimic rău cu starea voastră fiziologică (I would do it, just for fun :) ).
Dar când mi se întâmplă asta? Nu aruncatul in cap :P, ci visatul... se întâmplă în special dimineaţa când, după ce îmi zbârnâie deja enervanta alarmă în cap, conştientizez că trebuie să mă trezesc. Am o manie însă... obişnuiesc să setez ora de la alarmă cu muuult timp înainte de a trebui să mă trezesc de fapt, tocmai pentru a îmi da senzaţia că am tot timpul din lume pentru a mă pregăti pentru noua zi... în concluzie pot să mai stau să lenevesc în pat şi să încep să visez din nou, conştient de data asta. Mai grav este când uit să îmi resetez ceasul, dar asta este o cu totul altă poveste, care se concluzionează cu " :O nuuuu, unde's pantalonii, periuţa? şoseteleee, geanta! plec.. ahh, la naiba abonamentul, să mă întorc? în papuci cu superstiţiile!" ... :D
Dar trebuie să menţionez că îmi place foarte mult să îmi petrec dimineaţa la mine în cameră. M-am căpătat de curând cu nişte draperii care îmi plac foarte mult, tocmai pentru că prin ele trase, pătrunde o lumină foarte caldă şi îmi "impune" o senzaţie de reverie.
Ca să fie o dimineaţă perfectă însă, ar trebui ca atunci când deschid geamul un miros puternic de măr abia înflorit să pătrundă în cameră, îmbinându-se cu acela de pământ ud. Ar trebui ca atunci când privesc pe geam să fiu surprinsă de culorile pregnante ale florilor care se înghesuie pe lângă aleea de piatră. Ar trebui ca norii să se aşeze în mii de forme cărora să încerc să le dau un sens. Ar trebui ca fluturii să lase în urma zborului pulbere de sclipiri aurii cu care să scrie "Te iubesc". Ar trebui ca vântul să adie usor şi ca soarele să mă facă să mă "supun" în faţa lui, închinzându-mi ochii dar absorbându-i în secret puterea.
Ar trebui ca uşa de la cameră să se deschidă şi să-l văd pe iubitul meu întâmpinându-mă cu un buchet de narcise galbene şi cu micul dejun, apropiindu-se de mine, îmbrăţişându-mă şi şoptindu-mi cuvinte frumoase în ureche.
Ar trebui ... să-mi resetez alarma, nu care cumva să mai întârzii la serviciu ... :)
Dar când mi se întâmplă asta? Nu aruncatul in cap :P, ci visatul... se întâmplă în special dimineaţa când, după ce îmi zbârnâie deja enervanta alarmă în cap, conştientizez că trebuie să mă trezesc. Am o manie însă... obişnuiesc să setez ora de la alarmă cu muuult timp înainte de a trebui să mă trezesc de fapt, tocmai pentru a îmi da senzaţia că am tot timpul din lume pentru a mă pregăti pentru noua zi... în concluzie pot să mai stau să lenevesc în pat şi să încep să visez din nou, conştient de data asta. Mai grav este când uit să îmi resetez ceasul, dar asta este o cu totul altă poveste, care se concluzionează cu " :O nuuuu, unde's pantalonii, periuţa? şoseteleee, geanta! plec.. ahh, la naiba abonamentul, să mă întorc? în papuci cu superstiţiile!" ... :D
Dar trebuie să menţionez că îmi place foarte mult să îmi petrec dimineaţa la mine în cameră. M-am căpătat de curând cu nişte draperii care îmi plac foarte mult, tocmai pentru că prin ele trase, pătrunde o lumină foarte caldă şi îmi "impune" o senzaţie de reverie.
Ca să fie o dimineaţă perfectă însă, ar trebui ca atunci când deschid geamul un miros puternic de măr abia înflorit să pătrundă în cameră, îmbinându-se cu acela de pământ ud. Ar trebui ca atunci când privesc pe geam să fiu surprinsă de culorile pregnante ale florilor care se înghesuie pe lângă aleea de piatră. Ar trebui ca norii să se aşeze în mii de forme cărora să încerc să le dau un sens. Ar trebui ca fluturii să lase în urma zborului pulbere de sclipiri aurii cu care să scrie "Te iubesc". Ar trebui ca vântul să adie usor şi ca soarele să mă facă să mă "supun" în faţa lui, închinzându-mi ochii dar absorbându-i în secret puterea.
Ar trebui ca uşa de la cameră să se deschidă şi să-l văd pe iubitul meu întâmpinându-mă cu un buchet de narcise galbene şi cu micul dejun, apropiindu-se de mine, îmbrăţişându-mă şi şoptindu-mi cuvinte frumoase în ureche.Ar trebui ... să-mi resetez alarma, nu care cumva să mai întârzii la serviciu ... :)
RSS Feed (xml)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu