Vecinul moralist

A devenit aproape o regulă ca fiecare dintre noi, dragi cetăţeni domiciliaţi în cutiuţele betonate din oraşe, să avem drept "accesoriu" câte un vecin. Dar nu orice fel de vecin, ci unul căruia îi face o deosebită plăcere să vorbească. Mult. Şi tare. Şi prost. Şi la orice oră din zi (că noaptea, din fericire, adoarme, de la prea multă vorbăraie din timpul orelor amiezii).

Pe principiul "dacă nu aveţi, cumpăraţi-vă, că e la modă", nu vă îngrijoraţi, vi-l ofer pe al meu cu cea mai mare plăcere! Vine la pachet cu una bucată schizofrenie acută şi cu sacul doldora de povestioare, începând de la politicieni până la Bivolaru.
"Ferească sfântul" nu râd de el ... dar ce vină am eu că îmi doresc puţină linişte?

p.s. Gesticulează mult. Deh, nici eu nu sunt întreagă la minte ... drept pentru care l-am fotografiat azi. Am respectat, însă, dreptul la libertate şi nu i-am arătat faţa. :)