Eu, holul şi o ţigară

Am fumat astăzi. "Eh şi ce?" veţi spune. Cei care mă cunosc ştiu că nu fumez şi că nici nu m-a ros curiozitatea să încerc până acum. Chiar ţineam să menţionez sus şi tare, ori de câte ori aveam ocazia, că nici nu voi încerca vreodată. Ei bine, îmi place de mine că învăţ ceva (aproape :) zilnic. Cel puţin încerc. Astăzi nu, n-am învăţat cum să fumez, ci cum să nu mai spun vreodată "niciodată" (evident, un alt clişeu... se pare că nu mă pot abţine. Dar parcă sună mai bine în engleză :).

Localizare : Holul de la serviciu.
Personaj : O ţigară aprinsă care îmi aterizase în mână (n.a. trebuia să o ţin pentru o prietenă care avea o mică "sarcină" de îndeplinit).
Scena 1 : Aparentă singurătate ... ţigara încearcă să converseze prin idei "glazurate" de fum, să învăluiască şi să acapareze. Fiind o fire "antisocială" în privinţa tagmei noxelor, impun o uşoară rezistenţă.
Scena 2 : Ţigara arde "de vie", viaţa din ea se scurge încet ... însă manipularea continuă. Hotărăsc, astfel, să o ajut să moară mai repede, în chinuri mai uşoare. Impactul este, totuşi, violent.
Generic de final : O criminală, cu un gust amar în gură (doar la propriu :) rânjeşte satisfăcută. Complicele este iertat. ;)

Interesant este însă faptul că fumatul nu m-a tentat niciodată, drept pentru care nu am făcut parte din grupul pufăitorilor din toaletele liceului. Aşadar, nu m-am confruntat nici cu teribilismul (a nu se înţelege că toţi pufăitorii din toalete sunt teribilişti). Doar că mintea ne joacă feste uneori şi curiozitatea îşi face simţită prezenţa în momente în care nu ne aşteptăm. Probabil că nu mă voi apuca de fumat (pentru că nu-mi place senzaţia).